×

Ai nevoie de ajutor?

Ne poti suna la 0372 458 990
sau
ne poti trimite un email la rezervari@mypal.travel

Caută Hotel + Avion

ALEGE UN SEJUR IN COSTA DEL SOL DE NEUITAT

Bun venit în Costa del Sol!

Costa del Sol este una dintre cele mai atractive destinatii turistice din lume datorita frumusetii naturale si infrastructurii, ce se intinde de-a lungul intregii coaste a provinciei Malaga si coasta Mediterana a Cadizului. Mypal.travel va propune un program de 8 zile si sa incepeti cu vizitarea statiunii in care sunteti cazati: Benalmadena, Estepona, Fuengirola, Malaga, Marbella, Nerja si in functie de asta, poate aveti ocazia sa serviti cina in restaurantul El Ranchito Andalusian Night. Pentru a doua zi, va propunem sa porniti catre Tarifa, un oras superb si Tanger, cu obiectivele turistice: Kabash, Mormantul lui Ibn Battouta, Teatrul Cervantes, Centrul de Cultura American, iar pentru urmatoarea zi va recomandam sa vizitati Stramtoarea Gibraltar, Muntele Calpe, Rezervatia Naturala Upper Rock, Pestera St. Michael, Tunelurile de Asediu, Sanctuarul Maimutelor. Urmatoarea vizita propusa este in orasul Marbella, unde aveti posibilitatea sa vizitati Jose Banus, Los Bovedas, Murallas del Castillo, Cilla Romana de Rio Verde, Parque de la Naturaleza Selwo. Pentru urmatoarele zile, va invitam sa va relaxati la Aquarium Sea Life, Aqualand Torremolinos si va propunem o excursie inedita cu catamranul in largul marii pentru a vedea maiestuosii delfini in habitatul lor natural.

Ziua 1

Bine ai venit in Costa del Sol! (Benalmadena, Estepona, Fuengirola, Malaga, Marbella, Nerja, Torre del Mar, Torremolinos, Torrox)


Odata ajunsi in Malaga, se va face transferul catre statiunea pentru care ati optat, fie cu un shuttle – bus de la 45 de euro/ persoana sau puteti inchiria o masina din aeroport la tarife incepand de la 29 euro/ zi/ autoturism pana la hotelul la care sunteti cazati. Pentru cazare, puteti opta pentru orice statiune din Costa del Sol. Peste tot veti fi intampinati de atmosfera calda si de peisajele care va taie rasuflarea sau de numeroasele plaje pe care le veti gasi. Dintre cel mai importante statiunile pe care vi le recomandam, se numara:

  • Benalmadena - se intinde pe o suprafata de 30 de kmp si este impartita in 3 mari zone urbane, si anume: Benalmadena Pueblo (Orasul Vechi) ce se afla la aproximativ 200 de metri deasupra nivelului marii, Arroyo de la Miel, care face legatura din zona de coasta a frumoasei statiuni si Orasul Vechi, si Benalmadena Costa, care este zona turistica a statiunii si cuprinde plajele, faleza, structuri de cazare si alimentatie, cazinouri si portul maritim.
  • Estepona - este un oras din Provincia Malaga, ce se gaseste la adapostul Muntilor Bermeja. Estepona este recunoscuta pentru plajele sale, care se intind pe 21 de km si datorita asezarii acesteia si faptului ca este inconjurata de mare si munti, microclimatul este bland cu 325 zile cu soare pe an. Fuengirola este un rai pentru iubitorii de sporturi acvatice. Statiunea este potrivita si pentru iubitorii de istorie si cultura, aici aflandu-se Muzeul de Istorie, colectiile acesteia focusandu-se pe colectiile cartagenezilor, maurilor si vizigotilor. De neratat in aceasta statiune este si Castelul Sohail, ce a fost restaurat in anul 1989 si unde in timpul verii se sustin concerte si festivaluri.
  • Malaga - un oras portuar frecventat in trecut de fenicieni, romani si mauri. Cargouri si feriboturi inca acosteaza aici, totusi, astazi, cuvantul-cheie al orasului este Picasso. Marbella este un oras in sudul Spaniei, pe litoralul Marii Mediterane. Are circa 125.000 de locuitori. Marbella este una dintre cele mai importante statiuni turistice de pe Costa del Sol. In cea mai mare parte a anului este centru de atractie pentru turismul international, datorita, in principal, climei sale si infrastructurii turistice. Desi mai putin cunoscut, orasul are, de asemenea, un important patrimoniu arheologic, mai multe muzee, precum si un calendar cultural cu evenimente.
  • Nerja - este o statiune pitoreasca cu o istorie lunga, dovedita de desenele primitive din cunoscutele pesteri descoperite aici in 1959, astazi cel de-al treilea obiectiv turistic al Spaniei dupa numarul de vizitatori. Cu toate ca Nerja este o destinatie dedicata turismului de litoral, a pastrat din aspectul unei localitati traditionale. Oraselul este dispus pe panta unui deal, in centru aflandu-se partea veche a orasului ce a ramas aproape neschimbata – strazi inguste, balcoane din fier pline de flori si o biserica din secolul XVII. Nerja este situata la gura raului Chillar, de aici provenindu-i numele – in limba araba “narixa” inseamna “izvor abundent”. Cel mai impresionant loc este Balconul Europei, o terasa iesita in relief deasupra Mediteranei. De aici aveti privelisti superbe spre coasta si munti. Zona de litoral va ofera 16 km de plaja cu nisip fin si diverse facilitati pentru sporturile nautice. Cea mai faimoasa plaja este Playa El Salon.
  • Torre del Mar - este o localitate situata in Costa del Sol si este o statiune populara in special in randul spaniolilor. Principalele atractii din aceasta zona sunt: statia de tren Torre del Mar fondata in anul 1904, Casa de la Vina (Casa Vinului), Castelul Torre del Mar, Villa Mercedes etc. Torremolinos este o statiune situata la vest de Malaga. Inainte de anii ’50, economia orasului se axa in special pe pescuit, dupa anii ’50 turismul devenind principala activitate economica din zona, iar in prezent Torremolinos devenind unul dintre cele mai populare resorturi din Costa del Sol.
  • Torrox - este o statiune situata in Provincia Malaga si este frecventata in special de turisti germani si britanici. Orasul este divizat in 2 sectiuni: Costa Torrox, situata chiar langa mare si Torrox Pueblo situata la 4 km de mare.
  • Dupa check-in, va propunem sa descoperiti Marbella, plimbandu-va prin centrul orasului si servind cina la unul dintre resturantele din centru. Propunerea noastra este: Restaurantul El Ranchito Andalusian Night.


    Detalii cina la Restaurant El Ranchito Andalusian Night

    • Tarif Cina + Flamenco Show: 70 € / persoana
    • Tarif 1 Bautura + Flamenco Show: 45 € / persoana

Ziua 2

Tarifa – Tanger, Maroc (Tanger: Kabash, Mormantul lui Ibn Battouta, Teatrul Cervantes, Centrul de Cultura American, Muzeul de Arta Contemporana si Muzeul Kabash)


Pentru a doua zi, dupa micul dejun, va propunem sa porniti catre Tarifa (raiul pentru surferi), un oras superb, care datorita asezarii sale in Stramatoarea Gibraltar este cunoscut drept orasul dintre doua mari. Datorita faptului ca este despartit de continentul african prin doar 14 km, iar in zilele cu soare se vede coasta si orasul Tanger din Africa. Numele orasului vine de la Al – Yazinat Tarif, care semnifica "Orasul lui Tarif " si poarta urmele trecutului arab. Kite-surfing-ul este sportul-rege in aceste ape agitate, practicat mai ales in apropiere de Tarifa, cel mai sudic punct, in vreme ce surful cu placa vine pe locul doi, practicat pe plaja El Palmar sau pe plaja Vel del Vaqueros. Pentru cei care vor sa faca drumetii, exista poteci umbroase ce taie padurile de pini, printre care se prevede oceanul la poale. Un dezavantaj este vantul, care in anumite perioade ale anului devine suparator. Aceasta nu impiedica sutele de imigranti africani ilegali sa acosteze noaptea in mici barci de pescuit, desi multe se scufunda.


Se va porni apoi catre Tanger cu feribotul, orasul de langa Stramtoarea Gibraltar. Tanger este cel mai important centru industrial dupa Casablanca. Istoria acestui oras este extrem de bogata, datorita prezentei istorice a multor civilizatii si culturi incepand din secolul al V-lea i. Hr. In prezent, orasul trece prin modernizari rapide, printre proiectele actuale numarandu-se construirea unui nou port Tanger Med, constructia acestuia avand beneficii economice pentru oras. Tanger este un oras specific din Maroc, cu stradute inguste, albe cu albastru, racoroase, pline de mici ateliere unde se produc suveniruri pline de farmec. Un lucru inedit ce se poate vizita aici este atelierul de covoare, unde sunt expuse peste 50 de feluri de covoare.


Printre obiectivele turistice ce pot fi vazute de-a lungul plajei Mohamed al VI-lea se numara: Kabash, Mormantul lui Ibn Battouta, Teatrul Cervantes, Centrul de Cultura American, Muzeul de Arta Contemporana si Muzeul Kabash, fostul palat al sultanului. Spre seara se va face transferul catre Tarifa, de unde ne indreptam inapoi catre Marbella.


Pentru cina, va recomandam Restaurantul La Escollera, unde puteti servi preparate din fructe de mare delicioase, ce se afla pe drumul de intoarcere de la Tarifa catre Marbella.


Detalii Ziua 2

  • Cazare: Marbella
  • Distanta parcursa: 254 km, aproximativ 6 ore (Tarifa – Tanger – Tarifa - Marbella)

Ziua 3

Excursie Stramtoarea Gibraltar, Muntele Calpe, Rezervatia Naturala Upper Rock, Ceuta si Melilla, Pestera St. Michael, Tunelurile de Asediu, Sanctuarul Maimutelor


Va recomandam sa vizitati in aceasta zi Stramtoarea Gibraltar. Acesta este un teritoriu britanic de peste mari, situat in sudul Peninsulei Iberice, singura posesiune britanica de acest fel din Europa Continentala. Legenda stramtorii spune ca a fost creata de insusi Hercules, care trimis sa-i ia cireada lui Geryon, uriasul cu 3 trupuri, si-a croit loc prin munte despartind pamantul si unind apele. In antichitate teritoriul se numea Muntele Calpe. Dupa povestea cu Omul din Neanderthal, din urma cu 50.000 de ani, ale carui urme au fost gasite in cateva pesteri de pe versantul estic, urmatoarele probe clare sunt din perioada feniciana, circa anul 950 i.H. Au urmat cartaginezii si apoi romanii, iar dupa caderea Imperiului, zona devine parte a regatului vizigot Hispania. Actuala denumire – Gibraltar, provine de la un conducator de osti berber, Tariq Ibn – Ziyad, care a cucerit taramul spaniol in anii 700 (Jebel-at-Tariq, adica "Muntele lui Tariq") si a stabilit aici un cap de pod spre Europa. Dupa aproximativ un secol de batalii, teritoriul a fost recucerit de spanioli in timpul lui Ferdinand al IV-lea, in 1462. Pe 4 august 1704, a fost cucerit de fortele britanice conduse de amiralul George Rooke, iar recunoasterea de catre Spania s-a realizat prin tratatul de la Utrecht din 11 aprilie 1713.


Gibraltarul a fost revendicat in mod constant de Spania, fapt ce a reprezentat o tensiune majora in relatiile diplomatice dintre Marea Britanie si Spania. Au existat si doua referendumuri, pe 10 septembrie 1967 si pe 7 noiembrie 2002, prin care populatia micului teritoriului a respins anexarea la Spania. De altfel ziua de 10 septembrie a devenit si sarbatoarea nationala a Gibraltarului. In aprilie 1985 s-a deschis granita intre cele doua teritorii.


Gibraltarul se afla la sud de Spania, marginind Stramtoarea Gibraltar, care leaga Marea Mediterana cu Oceanul Atlantic. Pe o parte a teritoriului sau se situeaza Stanca Gibraltar, cu inaltimea de 426 m. Suprafata teritoriului este de nici 7 kmp, iar intr-un top mondial al suprafetelor statelor, ocupa antepenultimul loc, inaintea statului Monaco (2kmp) si Vaticanului (0.44 kmp). Populatia Gibraltarului se ridica la aproximativ 30.000 de locuitori, iar frontiera terestra cu Spania are o lungime de circa 1 km.


Pe Stanca din Gibraltar – Rezervatia Naturala Upper Rock – se ajunge cu telegondola si de aici se poate vedea continentul african, peste Stramtoarea Gibraltar. Spania detine doua teritorii strategice pe coasta continentului African, dincolo de stramtoare, anume zonele Ceuta si Melilla, enclave in teritoriului Marocului. Deasupra orasului Gibraltar se afla rezervatia naturala luxurianta, cunoscuta sub numele de Upper Rock. Aceasta zona este principala atractie turistica pentru majoritatea vizitatorilor din Gibraltar si contine multe dintre cele mai renumite atractii turistice, cum ar fi: Pestera St. Michael, Tunelurile de Asediu si, bineinteles, Sanctuarul Maimutelor. Este, de asemenea, un sit ornitologic foarte important, deoarece sute de mii de pasari migratoare se deplaseaza pe deasupra zonei in drumul lor catre Africa si mai departe.


Biletele de intrare includ accesul in Pestera Sf. Michael, Sanctuarul Maimutelor, Tunelele Mari de Asediu, Castelul Maur, Military Heritage Centre and Nelson's Anchorage. Zona superioara esta imbogatita cu 600 de specii de plante si este locul perfect pentru vizionarea migratiei pasarilor intre Europa si Africa.


Aproximativ 1 km (15 minute de mers pe jos) la sud de strada St. Michael de la ultima statie de telecabina, este extraordinara Pestera St. Michael, o grota spectaculoasa, plina de stalagmite si stalactite. Oamenii credeau ca pestera era o posibila legatura subterana cu Africa. Astazi, in afara de atragerea turistilor, este folosita pentru concerte, piese si chiar spectacole de moda. Pentru o privire mai extinsa (inclusiv o vizionare a lacului subteran al pesterii), achizitionati-va turul St. Michael's Cave Tour, iar biroul de turism va poate recomanda ghizi.


La 1,5 km (30 de minute de mers pe jos) de la statia de telecabina de sus Military Heritage Centre ocupa Bateria Printesei Caroline din secolul al XVIII-lea. De aici, un drum duce la bateria printesei regala - mai multe spatii de depozitat arme - in timp ce un alt drum se ridica la 300 de metri pana la Marile Tuneluri de Asediu, un sistem complex de aparare. Tunelurile din Cel de-al doilea razboi mondial, unde a fost planificata invazia aliatilor din Africa de Nord. Chiar si combinate, tunelurile "Great Siege" si "WWII" constituie doar o mica parte a tunelurilor de mai mult de 50 de kilometri, cele mai multe dintre acestea ramanand inaccesibile vizitatorilor. Castelul Maur din Gibraltar a fost reconstruit in anul 1333 dupa ce a fost reluat de la spanioli si este situat pe traseul catre oras din zona Bateriei Printesei Caroline.


O vizita in Gibraltar nu este considerata a fi completa fara a vizita Sanctuarul Maimutelor - Apes Den, situat la 412 metri deasupra nivelului marii si in apropierea sa fiind ultima statie a telecabinei. Celebrii macaci sunt o specie de maimute fara coada, de culoare maro-roscat si sunt originare din Maroc si Alger. Sunt foarte dragute, prietenoase si jucause, dar sunt animale salbatice si trebuie tratate cu prudenta. Nu trebuie atinse si nici hranite. Exista 6 familii de macaci cu 300 de exemplare, care cutreiera stanca, fiind singurele maimute care traiesc in libertate in Europa. Telecabina este cea mai rapida cale de a ajunge la Upper Rock. Este nevoie de doar 6 minute pentru a ajunge de la statia de telecabina din oras pana la statia superioara de la Upper Rock, la 412 de metri deasupra nivelului marii. Si va puteti bucura de vederi spectaculoase ale peninsulei si ale Stramtorii Gibraltar de-a lungul drumului!


Spre seara se va face returul catre Marbella.


Detalii Telecabina catre Upper Rock

Telecabina este deschisa zilnic cu plecari la fiecare 10-15 minute. Programul de lucru variaza in functie de sezon:

  • 1 aprilie - 31 octombrie: intre 09:30 si 19:15. Ultima telecabina de la statia de sus pleaca la ora 19:45. Amintiti-va ca in aceasta perioada, telecabina nu se opreste la statia de mijloc. Chioscul pentru a cumpara bilete se inchide la ora 16:00, asa ca asigurati-va ca ati cumparat biletul de telecabina inainte de acel moment;
  • 1 noiembrie - 31 martie: intre 09:30 si 17:15. Ultima telecabina de la statia de sus pleaca ora 17:45. Chioscul pentru a cumpara bilete se inchide la ora 15:00, deci asigurati-va ca ati cumparat biletul de telecabina inainte de acel moment.

Ziua 4

Vizita Marbella: Jose Banus, Los Bovedas, Murallas del Castillo, Villa Romana de Rio Verde, Parque de la Naturaleza Selwo


In cea de a doua zi petrecuta in Marbella, va propunem sa vizitati cele mai faimoase obiective turistice.


Jose Banus este un port construit relativ recent in Marbella, la sfarsitul anilor 1960. Acum portul Jose Banus s-a transformat intr-o importanta atractie turistice, calatorii fiind atrasi de iahturile de lux, restaurantele cu preparate delicioase si viata de noapte palpitanta.


Los Bovedas sunt ramasitele unor bai romane, care au avut un loc important in viata sociala a Marbellei. Odata o cladire opulenta, astazi se numara printre cel mai bine conservate ruine din zona San Pedro. Accesul este gratuit, iar in zilele de marti, joi si sambata aici au loc tururi cu ghid.


Murallas del Castillo se afla in Centrul Vechi al orasului si a facut parte din castelul arab, construit in secolul X. Unele sectiuni si o parte dintre ziduri au ramas restaurate, situl avand o importanta deosebita pentru localnici. Din pacate, castelul poate fi admirat doar dina fara, nefiind permis accesul turistilor in interior.


Villa Romana de Rio Verde face parte dintre ramasitele istorice din Marbella. Villa Romana de Rio Verde se afla in suburbiile orasului, de-a lungul raului Verde. Construita in urma cu 2000 de ani, multe comori arheologice au fost descoperite aici: podele din mozaic, monede si vase de olarit. Accesul este gratuit, iar in zilele de marti, joi si sambata aici au loc tururi cu ghid.


Parque de la Naturaleza Selwo este o gradina zoologica care se afla in statiunea Estepona. Cu o suprafata de 100 hectare de safari, parcul este impartit in mai multe sectiuni, toate raspandite in apropierea unui lac. La Parque de la Naturaleza Selwo veti putea admira lei, girafe, elefanti, camile si multe alte animale din jurul lumii. Aici se afla cea mai mare crescatorie de pasari din Europa.


Detalii Ziua 4

  • Cazare: Marbella

Ziua 5

Aquarium Sea Life din Benalmadena; Fontanilla Beach; Nagueles Beach


Dupa micul dejun, va propunem sa vizitati Aquarium Sea Life (Benalmadena). Va recomandam acest parc, unde veti descoperi creaturi fantastice care locuiesc in oceanele noastre, de la stele curioase la rechini de mare legendari. Puteti vedea si puteti atinge pestii de mare, castravetii de mare sau crabii de pustnici. Cu o vizita la Aquarium Sea Life, veti invata o multime de lucruri despre animale. Acesta incearca promovarea respectului pentru viata marina prin contact direct si o mai buna intelegere a habitatelor, acesta fiind obiectivul principal al zonei interactive.


Pentru aceasta zi, puteti opta fie pentru Aquarium Sea Life, fie puteti sa va relaxati pe plajele din Marbella si de asemenea sa va distrati intr-unul din cluburile de aici, ce sunt faimoase pentru viata de noapte intensa. Fiind cea mai faimoasa statiune de pe Costa del Sol, orasul ofera vizitatorilor o vacanta de neuitat.


Cele mai faimoase plaje din Marbella sunt Fontanilla Beach si Nagueles. Fontanilla Beach este o plaja cu nisip negru, flancata de o promenada pietonala, ce se afla in imediata apropiere a Portului de Agrement al orasului, un punct foarte vizitat. Nagueles Beach este localizata pe celebra Mila de Aur din Marbella, langa Marbella Club, avand o lungime de 800 m si o latime de 50 m, ce are nisip auriu. Ca si Fontanilla Beach, Nagueles Beach are o promenada insa putin mai restransa fata de precedenta.


Detalii Aquarium Sea Life (Benalmadena)

  • Tarif bilet intrare: 26 € / persoana

Ziua 6

Aqualand Torremolinos


Aqualand Torremolinos este cel mai mare parc acvatic din Costa del Sol. Este localizat la 30 de minute de Marbella si ofera posibilitati de distractie pentru toate varstele. Un mare plus al parcului este ca ofera posibilitatea de a va aduce propria mancare la pachet, astfel incat nu sunteti obligati sa serviti masa la restaurantele din parc, in cazul in care nu doriti acest lucru.


Aqualand Torremolinos ofera 14 atractii diferite, care sunt potrivite atat pentru adulti, cat si pentru cei mai mici. Copii se pot juca in minipark, in timp ce copii cu varste mai mari pot sa se bucure de o cursa pe Crazy Race sau pot sa mearga inainte si inapoi pe Boomerang (are o inaltime de aproximativ 15 metri, iar "cursa" se poate face individual sau in perechi de 2 persoane.) In cadrul parcului exista chiar si lei de mare cu care va puteti fotografia. Pe suprafata parcului se gaseste si un teren de golf, restaurante, vestiare si sezlonguri pe care le puteti inchiria la un pret suplimentar.


Detalii Aqualand Torremolinos

  • Tarif bilet intrare Aqualand Torremolinos: 54 € / persoana
  • Tarif bilet intrare + Transfer Hotel - Aqualand Torremolinos si retur : 64 € / persoana

Ziua 7

Plimbare cu catamaranul


In aceasta zi, va propunem o excursie cu catamaranul in largul marii pentru a vedea maiestuosi delfini in habitatul lor natural. Relaxati-va la soare in timp nava este navigata pe coasta pitoreasca din Torremolinos, avand posibilitatea chiar sa faceti baie in ocean. De la bordul vasului, veti putea privi remarcabila coasta Torremolinos. Incercati sa zariti diferitele tipuri de delfini. Stramtoarea Gibraltar este locul ideal unde se gasesc aceste specii frumoase, fiind rezultatul amestecului Mediteranei densa, impreuna cu apa mai usoara a Oceanului Atlantic, constituind o casa minunata pentru pesti. Ghidul va va ajuta sa recunoasteti diferitele tipuri de vietati pe care le puteti intalni si va va oferi povestiri fascinante despre aceste mamifere. Catamaranul poate acomoda pana la 140 de pasageri si dispune si de un bar.


Detalii Excursie cu Catamaranul

  • Punct de imbarcare: Puerto Marina – Benalmadena
  • Durata : 2 ore
  • Recomandari : In timpul lunilor de vara, va sfatuim sa va aduceti o sapca / palarie, ochelari de soare, crema de protectie solara, costum de baie si prosoape pentru baie
  • Tarif : 16 euro/ adult , 0 euro/ copil (0 – 3 ani), 9 euro/ copil (4 – 12 ani)

Ziua 8

Shopping


In ultima zi din cadrul sejurului va propunem sa faceti ultimele cumparaturi, iar in functie de orarul de zbor sa va indreptati catre Malaga pentru zborul de retur. Masina inchiriata se va preda in aeroportul din Malaga.


Harta cu statiunile din Costa del Sol

Click pe markerele de pe harta pentru detalii si rezervari!

Cazare, Avion + Cazare, Bilete de Avion, Rent a Car in Costa del Sol

Costa del Sol

Rezerva Hotel
Click Aici!
9
Avion + Hotel
Click Aici!
255
Rezerva Avion
Click Aici!
125
Rezerva Activitati
Click Aici!
2
Inchiriaza Masina
Click Aici!
29

Pentru a afla tariful exact pentru fiecare tip de serviciu turistic, va rugam sa faceti click pe butoanele de mai jos si sa alegeti perioada dorita pentru calatorie si numarul de turisti.

Pentru a face o rezervare online sau pentru a verifica tarifele pentru oferte Costa del Sol si disponibilitate, dati click pe unul dintre butoanele corespunzatoare situate in partea stanga : Cazare, Avion + Cazare, Bilete de Avion, Activitati in Costa del Sol. Veti fi directionat imediat in pagina in care veti alege destinatia din care doriti sa plecati, apoi introducand datele perioadei dorite pentru petrecerea unui sejur in Costa del Sol, veti afla tarifele si disponibilitatile la Hotelurile din Costa del Sol, Bilete de avion catre Costa del Sol sau Excursii - Activitati pe care le puteti face in Costa del Sol.

* Tariful prezentat este unul orientativ si poate varia pentru pachetele compuse din zbor + cazare din cauza modificarilor operate de catre companiile aeriene asupra biletelor de avion.

Pentru mai multe detalii sau pentru intocmirea unui program personalizat, va rugam sa consultati specialistul nostru in turism pe destinatia Spania: E-mail: rezervari@mypal.travel | Telefon: 0372 458 990

ALEGE UN SEJUR IN STATIUNILE DIN COSTA DEL SOL DE MAI JOS


Pentru mai multe detalii sau pentru intocmirea unui program personalizat, va rugam sa consultati specialistul nostru in turism pe aceasta destinatie.
rezervari@mypal.travel | 0372 458 990 | Cerere de Oferta

Twisty, prietenul tau de calatorie

ASIGURAREA MYPAL.TRAVEL


Mypal.Travel îți garantează 100% disponibilitatea, conformitatea și tariful fiecărui serviciu turistic rezervat deoarece toate rezervările mypal.travel sunt asigurate și verificate, motiv pentru care ne luăm următorul Angajament:

DISPONIBILITATE, CONFORMITATE, TARIFE

Dacă ajungi la hotel și nu ți se oferă camera rezervată, informațiile afișate pe site-ul mypal.travel nu corespund serviciilor turistice identificate la fața locului (hotel, mașină etc.), mypal.travel se obligă ca în maxim 2 ore să îți asigure un hotel în aceeași zonă de categorie superioară + transferul către acel hotel. În cazul în care nu reușim acest lucru, ne obligăm să îți înapoiem dublul sumei plătite.

Tarifele afișate pe site-ul mypal.travel includ toate taxele, excepție taxele impuse de autoritatile locale, motiv pentru care pot fi achitate doar la receptia hotelului. Dacă ți se solicită de către cineva un tarif mai mare decât cel afișat pe site, te rog să contactezi urgent departamentul fraude la numărul de telefon +40 728 822 999.


ASIGURARE TRAVEL

Toate rezervarile care includ cel putin serviciul de cazare cu valoare mai mare de 600 euro beneficiaza GRATUIT de asigurare travel, asigurare mixta ce include atat asigurare storno-anularrea calatoriei, max 8500 lei / pers max 25000 lei / rezervare* ( 10 % fransiza) cat si asigurare medicala, 150.000 lei ( max 30.000 euro), conform conditiilor generale si speciale de asigurare oferite de MONDIAL ASSISTANCE prezentate atat in rubrica de ASIGURARE din pagina de prezentare a fiecarui hotel cat si pe https://www.mondial-assistance.ro/.


CERE O OFERTĂ | CALL CENTER 0372 458 990 | CHAT (stânga jos)