×

Ai nevoie de ajutor?

Ne poti suna la 0374 824 999
sau
ne poti trimite un email la rezervari@mypal.travel

City Break - Descopera Fermecatoarea Oradea
4 Nopti / 5 Zile

Bun venit in Oradea!

Mypal.travel va propune un sejur in Oradea cu un program orientativ de 4 Nopti / 5 Zile pentru a surprinde frumusetea inegalabila a acestei destinatii.

Oradea este destinatia perfecta pentru un city break colorat, fiind un oras ce va asteapta nu doar cu atractii turistice, bijuterii arhitecturale proaspat restaurate, atractii naturale, parcuri si o atmosfera de poveste, dar si cu o gastronomie care sa va incante papilele gustative, restaurante cochete si cafenele intime dar si localuri traditionale romanesti. Indiferent daca optati pentru o vacanta alaturi de prieteni, familie sau jumatatea dumneavoastra, Oradea poate fi tot ceea ce va doriti – incitant, distractiv ori romantic!

Mai jos veti regasi un itinerariu orientativ propus de specialistii nostri in aceasta destinatie, pentru un city break in Oradea de neuitat.

Ziua 1

Bun venit in Oradea! Vizitarea atractiilor orasului


Vacanta in Bihor va debuta cu vizitarea orasului Oradea, numit in perioada interbelica “micul Paris de pe Crisul Repede”, avand o pozitie pitoreasca, situat pe malurile raului Crisul Repede. Odata ajunsi aici veti fi uimiti de frumusetea arhitecturii si migala cu care au fost restaurate cladirile importante, culorile frumoase si aerul boem al orasului, fiind situat si pe cunoscutul Traseu European Art Nouveau.

Bineinteles ca explorarea orasului va incepe din Piata Unirii, centrul istoric al orasului si locatia unde veti putea admira cele mai numeroase cladiri si stiluri arhitecturale. Cladirile pe care le veti intalni aici sunt: Palatul Vulturul Negru - un simbol al orasului format din 3 cladiri unite de un pasaj de sticla care adaposteste un hotel, buticuri si magazine, cafenele si chiar un cinematograf, fapt care il transforma intr-un punct de intalnire si socializare pentru tineri si nu numai; Palatul Primariei Oradea - cu al sau punct de belvedere din turn, Casa Kovács, Palatul Moskovits Adolf si fii, Catedrala Greco-Catolica “Sfantul Ierarh Nicolae”. Un alt obiectiv turistic de neratat il reprezinta Biserica cu Luna, sau Catedrala Adormirea Maicii Domnului, o cladire unica in Europa datorita mecanismului din turla bisericii, care pune in miscare o sfera de forma lunii si arata, prin rotirea sa, toate fazele Lunii. Continuati turul orasului cu o vizita la Bazilica Romano-Catolica din Oradea, deosebita intrucat reprezinta cel mai mare edificiu in stil baroc din Romania, uimind prin frumusetea arhitecturii sale, altarul principal din marmura de Carrara dar si frescele sale.

Daca va simtiti atrasi de magia acestor locuri atunci va recomandam sa pasitisi in Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea, pentru a cunoaste mai multe despre istoria si obiceiurile din acest colt de tara. Acesta este situat in Palatul Episcopal, oferind spre vizitare 224.161 piese muzeale din diverse sectiuni - istorie, arta, etnografie, stiintele naturii etc.

Iar cum nicio vizita la Oradea nu este completa fara un popas la Cetatea Oradea, va invitam sa descoperiti aceasta locatie istorica care gaduieste in prezent Facultatea de Arte Vizuale a Universitatii din Oradea. Cetatea este si punctul central al evenimentelor culturale din oras, unde au loc mereu atelierele mestesugaresti, demonstratiile medievale, evenimentele si seri de film, petrecute pe iarba in Parcul Cetatii.

Pentru o pauza binemeritata va recomandam sa va opriti pe Strada Republicii, o strada pietonala impanzita de cladiri frumoase la parterul carora vei gasi terase, cafenele si restaurante pregatite sa va satisfaca pofta de bucate traditionale, cafele spumoase sau prajituri delicioase ori pentru a servi un pahar de vin bun odata cu lasarea serii peste oras. Pentru a gusta putin din cultura locala, spre seara, va recomandam sa va luati bilete la o piesa de teatru la Teatrul „Regina Maria” si sa va bucurati din plin de vacanta.


Ziua 2

Oradea - Pestera Vadu Crisului - Cascada Vadu Crisului - Pestera Unguru Mare - Pestera Vantului - Vadu Crisului


Cea de-a doua zi in Oradea va recomandam sa o petreceti intr-o excursie in zona Suncuius -Vadu Crisului din Muntii Padurea Craiului, la 60 de km de orasul Oradea, punctul de atractie principal al zonei fiind Defileul Crisului Repede. Zona defileului este un paradis al cataratorilor, gasind aici numeroase trasee de escalada potrivite atat pentru incepatori cat si pentru avansati. Mai gasiti aici si un traseu de via ferrata lung de 150 de metri care va va potoli setea de adrenalina. Tot in defileu iubitorii de rafting se pot distra pe apele sale involburate, ori se poate merge in drumetii, admira flora si fauna locului, face fotografiii ori practica speoturism - existand aici numeroase pesteri amenajate care au parte de turisti tot timpul anului.

Pestera Vadu Crisului este situata in in centrul Defileului Crisului Repede, avand o lungime de 1 km in care sunt 3 galerii mari. Pestera este renumita datorita coloniilor de lilieci protejate la nivel european care traiesc aici dar si pentru ca au fost descoperite resturi scheletice ale ursului de caverna care a trait pana in urma cu 27.000 de ani. Un aspect deosebit este faptul ca pestera este strabatuta de un parau care la iesire formeza o cascada - Cascada Vadu Crisului. Cascada Vadu Crisului este o casacda spectaculoasa si printre cele mai frumoase din Romania intrucat se afla intr-un cadru natural uimitor. Are o cadere de 9 metri si se varsa in Crisul Repede si se poate admira chiar de aproape caci o poteca ajunge fix la baza ei.

In zona se mai pot vizita Pestera Unguru Marecunoscuta pentru ca aici s-au gasit urme ale locuirii umane inca din neolitic, datorita coloniilor de lilieci dar si portalului mare, de 20 de metri inaltime, care asigura locuitorilor lumina naturala din belsug. Cea mai mare descoperire de aici a fost cea a „Galeriei Sacre”, o necropola in care s-au gasit vase de ceramica, schelete umane, unelte.

De tot aici se mai poate vizita si Pestera Vantului - care este cea mai lunga pestera din Romania, mandrindu-se cu cei 56 km de formatiuni. Pestera Vantului detine 3 sectoare importante: rezervatie stiintifica care este inchis publicului, sectorul pentru speoturism, pentru cei care au cunostinte despre explorarea pesterilor si un alt sector ce poate fi vizitat de turistii fara pregatire in domeniu si fara echipamente speciale. In interior puteti admira formatiuni precum meandre, care pot ajunge si la 20-30 de metri, stalactite, stalagmite, coloane, scurgeri parietale, cristale, gips.

Dupa o zi de explorat natura va recomandam sa va trageti putin sufletul in localitatea Vadu Crisului, unde veti gasi singurul centru de olarit din tara in care materia prima este lutul alb, iar decoratiunile se realizeaza cu motive traditionale intr-o culoare bruna, oferind un contrast umitor cu vasele de culoare alba. De aici va puteti achizitiona vase pentru bucatarie precum farfurii sau boluri ori obiecte de decor si suveniruri.



Ziua 3

Zona turistica Padis - Canionul Oselu si Cascada Schmidl - Piatra Galbenei sau Debretin - Casa Rasturnata (Upside down house) - Parcul de distractii Kerekerdő


Cea de-a treia zi a vacantei in Oradea si in judetul Bihor va propunem sa o petreceti in frumoasa natura din imprejurimile orasului. Luati micul dejun la hotel, pregatiti-va bocancii si aparatele foto pentru o zi plina de atractii si descoperiri.

Zona turistica Padis este una dintre principalele atractii din Bihor si una dintre cele mai drumoase destinatii naturale din tara. Aceasta se afla in Muntii Apuseni, in Parcul Natural Apuseni si este o destinatie unica cu multe locuri fenomenale si obiective interesante – Complexul carstic Cetatile Ponorului, pesteri, avene, chei, poieni, puncte de belvedere, trasee pentru drumetii si zone de camping. Pregatiti-va pentru o zi plina de peripetii, plimbari prin natura, vegetatie extraordinara si formatiuni naturale care sa va uimeasca.

Puteti alege sa vizitati Canionul Oselu si Cascada Schmidl, daca aveti o pregatire corespunzatoare si echipamentele pregatite pentru coborare pe canion, care este caracterizat prin peretii stramti si mai multe cascade. Sau, daca nu aveti pregatirea necesara pentru o astfel de activitate, puteti ajunge la Cascada Schmidl, numita si Casacada Oselu si cu masina, pe drumul spre satul Boga, iar apoi pe jos 2 km pe un drum forestier. Cascada are o cadere de 10 metri si mai multe trepte, incadrandu-se perfect in piesajul natural din jur.

Piatra Galbenei este un punct de belvedere, care descopera turistilor frumusetea spectaculoasa a platoului Padis. Ajungeti la altitudinea de 1234 metri, cu o prapastie in fata si peisaje incredibile a padurilor frumoase, stancilor periculoase si vailor salbatice din jur.

O alta recomandare pentru aceasta zi este sa mergeti in Ungaria, daca va doriti o zi mai linistita si sa descoperiti cateva dintre atractiile din apropierea hotarului cu Romania.

Orasul Debretin (Debrecen) este situat la doar 75 km de Oradea si puteti ajunge aici intr-o ora jumatate. Debrecen este al doilea oras ca marime din Ungaria si unul dintre cele mai importante, fiind un centrul cultural si artistic, dar si o destinatie turistica bogata, plina de atractii deosebite. Vizitati Parcul Cultural Nagyerdő – o oaza de verdeata si relaxare din centrul orasului,  Marea Biserica Reformata din Debretin - cea mai importanta si cea mai mare biserica protestanta din Ungaria, construita intre 1805 si 1824, Muzeul Deri, care gazduieste o colectie impresionanta de exponate istorice si culturale din intreaga tara, Parcul National Hortobágyi cu un patrimoniu cultural interesant si o zona cu animale de curte, Gradina Zoologica sin Debretin si Parcul de distractie, locuri perfecte pentru o zi in familie.

De asemenea, in apropierea orasului se afla si o Casa Rasturnata (Upside down house), situata in oraselul Hajdúszoboszló, la doar 22 km de Debretin. Este o atractie colorata si interesanta pentru fotografii si un popas pe drumul de intoarcere in Oradea. De asemenea, in Hajdúszoboszló veti gasi si un Aquapark cu piscine externe si interne, bai cu apa termala, zone de distractie pentru cei mici si mari, saune si cabinete pentru proceduri medicale sau de relaxare.  Aquapark Hajdúszoboszló se considera a fi cel mai mare complex spa din Europa.

Calatorind cu copii mici sau daca aveti chef de aventura, emotii si adrenalina, puteti vizita Parcul de distractii Kerekerdő, situat chiar la periferia orasului Debretin. Zone tematice din povestile pentru copii, labirinte, tiroleane, trasee de aventura, dar si alte experiente inedite va asteapta in acest parc.



Ziua 4

Baile Felix - Aqua Parkul President - Strandul Apollo - Lacul cu nuferi si lotusi


Pentru ultima zi a vacantei v-am pregatit un program plin de sugestii pentru odina, relaxare si reincarcare a bateriilor. Dupa cateva zile de cutreierat si explorat, va propunem sa petreceti aceasta zi la Baile Felix.

Baile Felix este o statiune balneo-climateric, situata la doar 11 km de Oradea, care ofera o gama variata de servicii si locuri in care sa va puteti relaxa si revigora. Statiunea are un regim permanent de functionare, fiind perfecta pentru zilele calduroase petrecute la strandurile si piscinele din Baile Felix, dar si pentru zilele mai reci, cand va puteti adaposti in hotelurile cu centre SPA din statiune. Aici puteti beneficia de tratamente si proceduri pentru diverse afectiuni, puteti sa va bucurati de masaje si impachetari pentru a va relaxa mintea si a va imbunatati starea trupului, puteti sta in saune, jacuzzi si bai cu apa termala sau inota in piscine.

Va recomandam sa petreceti o zi la Aqua Parkul President, unde va puteti chiar caza. Aici veti gasi piscine interioare si exterioare, zone de agrement pentru copii si zone de relaxare si liniste pentru adulti, tobogane, bazin cu valuri, saune, centre de masaj, restaurante, plaja cu gazon si multe altele.

Pe parcursul intregului an, puteti petrece toata ziua la Strandul Apollo din Baile Felix – un complex acvatic modern. Aici veti gasi un bazin de exterior pentru copii, un bazin de exterior pentru adulti, un bazin exterior pentru inot si un bazin acoperit, sezlonguri, o sauna, un solar si un centru de masaj.

Tot in Baile Felix veti gasi si Lacul cu nuferi si lotusi, o atractie deosebita si apreciata de turisti. Aici s-a creat un microclimat unic in Europa, datorita izvoarelor termale din zona, creand posibilitatea cresterii acestor flori gingase si frumoase – nufarul alba, nufarul termal, lotusul sacru si chiparosul de balta.



Ziua 5

Pornire la drum spre casa - Scurta Vizita in Deva sau Sibiu


Bucurati-va de un ultim mic dejun copios in Oradea si porniti dis de dimineata spre casa. Intrucat traseul catre Bucuresti trece prin frumoase orase din tara, va indemnam sa popositi pentru o scurta vizita sau pentru a va trage rasuflarea si a servi ceva bun de mancare in Deva sau Sibiu.

Daca decideti sa popositi in Deva, puteti vizita atractii turistice cunoscute precum Cetatea Devei, Parcul Cetatii, Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane, Parcul Bejan.

Decideti sa va opriti in Sibiu? Atunci va recomandam sa vizitati frumoasele sale piete - Piata Mica si Piata Mare din centrul orasului, sa traversati peste Podul Minciunilor si sa va urcati in Turnul Sfatului pentru a admira o priveliste uimitoare asupra intregului oras.


Daca doriti sa vizitati Oradea pe timp de iarna atunci va recomandam sa nu ratati distractia la sanius, schi sau snowboarding pe partiile din apropiere de Oradea. Descoperiti mai jos statiunile de schi si partiile moderne din apropierea orasului Oradea:

Stana de Vale (91 km departare de Oradea) cuprinde un domeniu schiabil format din 3 partii: Partia Caprioara care are o lungime de 170 metri, un babyscki si un drag usor de dificultate, Partia Renul, o alta partie cu dificultate usoara, dar o lungime de 790 metri si un teleschi, Partia Cerbul – 585 metri si un teleschi pentru sportivii care vor sa se bucure de o partie cu un grad mediu de dificultate. Urcarea cu teleschi are urmatoarele preturi: 1 urcare – 5 lei, 3 urcari – 13 lei, 5 urcari – 23 lei, 10 urcari – 45 lei, abonament pe zi 100 lei. Aici veti putea inchiri un snowboard cu 80 lei/zi sau schiuri cu 30 lei/zi.

Arieseni (112 km departare de Oradea) este o statiune de schi, cu cateva partii cu diverse nivele de dificultate, astfel incat fiecare sportiv sau amator isi va putea pune abilitatile la incercare. Puteti sa va dati cu schiurile sau snowboardul pe Partia Vartop 1 care are 800 metri, teleschi, instalatie nocturna si centre pentru inchirierea echipamentelor sportive, pe Partia Vartop 2 care are 430 metri, scoala de schi si nocturna sau pe Partia noua Vartop - Telescaun Piatra Graitoare care are 1095 metri, telescaun si instalatie nocturna.

In statiunea Cavnic (226 km departare de Oradea) din Maramures veti gasi o infrastructura moderna si facilitati atractive pentru a petrece cateva zile la munte. Chiar daca e situata la o distanta considerabila fata de Oradea, statiunea este pregatita pentru turistii amatori de sporturi de iarna. Partiile din Cavnic sunt urmatoarele: Roata 1 are o lungime de 920 metri si o dificultate medie, fiind deservita de un telescaun, iar Roata 2 are o lungime de 1030 metri si un nivel usor de dificultate, fiind deservita de un teleschi. Partia Rainer are un nivel greu de dificultate, este deservita de un teleschi si are doua trasee cu lungimile de 800 metri si 1000 metri. Partia albastra este cea mai lunga din Cavnic – aceasta are 2250 metri si un grad usor spre mediu de dificultate. Pentru skipass, puteti alege mai multe variante de plata – pe ore ( 1 ora – 30 lei, 2 ore – 50 lei, 3 ore – 60 lei, 4 ore), pe puncte (2 puncte – 10 lei, 6 puncte – 30 lei, 12 puncte – 55 lei, 20 puncte – 80 lei, 30 puncte – 110 lei) sau pe zile (1 zi – 100 lei, 2 zile – 180 lei, 3 zile – 260 lei etc.).



Harta cu atractiile turistice si partiile din Oradea

Click pe markerele de pe harta pentru detalii si rezervari



Mergi Sus Inapoi la
Traseu
Solicita o oferta personalizata in Oradea, consultand specialistul nostru in turism pe aceasta destinatie.
rezervari@mypal.travel | 0372 458 990 | Cerere de Oferta

Gaseste Hotelul perfect in Oradea
Alege data si numarul de nopti dorit si verifica disponibilitatea in timp real

BOX 43


Pentru mai multe detalii sau pentru intocmirea unui program personalizat, va rugam sa consultati specialistul nostru in turism pe aceasta destinatie.
rezervari@mypal.travel | 0372 458 990 | Cerere de Oferta

Twisty, prietenul tau de calatorie

ASIGURAREA MYPAL.TRAVEL

Valabilă pentru servicii neconforme sau anulări impuse de epidemii sau stări de urgență


MyPal.Travel, este Tovarășul Tău, îi Pasă de tine și Nu te Lasă la Greu! Așa că îți oferă următoarele asigurări:

1. Asigurarea împotriva riscului de epidemie sau stare de urgență (se aplică inclusiv pentru situațiile create de prezența Corona virus, Covid-19)

MyPal.travel îți rambursează în termen de 3 zile lucrătoare, integral, sumele plătite în avans pentru rezervarea oricărui serviciu de cazare rezervat semnalizat cu ASIGURAT FULL dacă:

până la data comunicată pe fiecare tip de cameră în parte este declarată epidemie sau stare de urgență în destinația ta de vacanță, iar aceasta împiedică desfășurarea sejurului în deplină siguranță punându-ți în pericol sănătatea.

Observație: dacă starea de urgență sau epidemie apare și este declarată oficial de către autoritățile competente în perioada cuprinsă între momentul rezervării și data comunicată pentru restituirea sumelor aferente vacanței tale, dar este anulată sau trece până la acea dată, restituirea sumelor nu se mai aplică întrucât pericolul a fost înlăturat, iar sănătatea turistului nu mai este pusă în pericol.

pentru zboruri ne angajăm să iți oferim consultanță și să te reprezentăm (la cerere) în relația cu companiile aviatice pentru a te ajuta să-ți recuperezi sumele plătite.

2. Asigurare pentru produse neconforme, overbooking sau alte situații neprevăzute care te împiedică să beneficiezi de serviciile comandate.

Mypal.Travel îți garantează 100% disponibilitatea, conformitatea și tariful fiecărui serviciu turistic rezervat deoarece toate rezervările mypal.travel sunt asigurate și verificate, motiv pentru care ne luăm următorul Angajament:

DISPONIBILITATE, CONFORMITATE, TARIFE

Dacă ajungi la hotel și nu ți se oferă camera rezervată, informațiile afișate pe site-ul mypal.travel nu corespund serviciilor turistice identificate la fața locului (hotel, mașină etc.), mypal.travel se obligă ca în maxim 2 ore să îți asigure un hotel în aceeași zonă de categorie superioară + transferul către acel hotel. În cazul în care nu reușim acest lucru, ne obligăm să îți înapoiem dublul sumei plătite.

Valabil pentru orice serviciu rezervat prim MyPal.Travel, excepție biletele de avion, unde despăgubirile sunt oferite de compania aviatică, singura răspunzătoare legal.

Tarifele afișate pe site-ul mypal.travel includ toate taxele, excepție taxele impuse de autoritatile locale, motiv pentru care pot fi achitate doar la receptia hotelului. Dacă ți se solicită de către cineva un tarif mai mare decât cel afișat pe site, te rog să contactezi urgent departamentul fraude la numărul de telefon +40 728 822 999.


CERE O OFERTĂ | CALL CENTER 0374 824 999 | CHAT (stânga jos)